Echipamente individuale de protecție (pentru securitatea și sănătatea în muncă) a. 2026
Записей пока нет.
Личный рабочий список. Обязательные требования проверяйте в официальной документации.
Filtrele de la poz. 17 trebuie să fie compatibile cu semi-măștile propuse de ofertant la poz. 16 (același producător), conform pct. 8 din Anunț, și nu cu un model anume de semi-mască aflat deja în dotarea întreprinderii sau cu modelul din imagine? Se acceptă semi-măști cu un singur filtru sau sunt necesare semi-măști cu două filtre (cum este prezentat în imagine)? Dacă semi-masca este cu două filtre: cantitatea de 100 buc. de la poz. 17 înseamnă 100 de filtre (50 de seturi) sau 100 de perechi de filtre?
Se confirmă necesitatea achiziționării a 15 (cincisprezece) semi-măști de protecție cu două filtre, fiecare fiind echipată din start cu două cartușe filtrante (filtre). Cantitatea de filtre prevăzute la poziția nr. 17 (filtru respirator de particule, clasa de protecție P3) din Caietul de sarcini se interpretează drept 100 bucăți (câte o unitate) sau 50 seturi a câte 2 bucăți. Filtrele trebuie să fie compatibile cu semi-masca de protecție propusă de către compania Dvs la poziția 16 din Caietul de sarcini, nu cu un anumit model de semi-mască existent în dotarea întreprinderii sau cu modelul prezentat în imagine.
2026-10-27T08:17:11Z → 2026-10-30T08:03:41Z
Caietul de sarcini solicită costum din stofă prelată cu aplicații din piele naturală, conform EN ISO 11611 clasa 2 și EN ISO 11612. Costumele pentru sudori din prelată cu aplicații din piele șpalt sunt produse preponderent în Ucraina și Federația Rusă și sunt certificate conform standardelor GOST, nu conform standardelor europene EN. Pe piața Uniunii Europene nu am identificat costume din prelată certificate conform EN ISO 11611 clasa 2 și EN ISO 11612 concomitent. Țesătura de prelată obișnuită (bumbac netratat) nu trece testul de propagare limitată a flăcării (ISO 15025, cod A1/A2), obligatoriu pentru ambele standarde. Pe piața europeană, cerințele EN ISO 11611 clasa 2 și EN ISO 11612 sunt îndeplinite de: a) costume din țesătură de bumbac ignifugată (tratament ignifug rezistent la spălare) cu aplicații din piele șpalt; b) costume confecționate integral din piele șpalt de bovină. Vă rugăm să confirmați că acceptați oricare dintre variantele a) sau b), cu condiția prezentării certificatelor de conformitate EN ISO 11611 clasa 2 și EN ISO 11612.
Bună ziua, Confirmăm varianta a) costume din țesătură de bumbac ignifugată (tratament ignifug rezistent la spălare) cu aplicații din piele șpalt.
2026-10-27T07:43:01Z → 2026-10-29T15:12:52Z
Descrierea tehnică a acestor poziții conține cerințe contradictorii: – grosimea de 1,4 mm corespunde unei sticle (plăci) de protecție transparente (cover lens), care protejează filtrul de stropi și se înlocuiește periodic; – în același timp, descrierea (senzori de detectare a arcului, reglaj al vitezei, peliculă de polarizare, trecere automată, EN 379) corespunde unei casete (filtru) cu auto-întunecare (ADF). O astfel de casetă conține elemente electronice și are o grosime de aproximativ 6–10 mm. Ea nu poate avea grosimea de 1,4 mm; – filtrul cu auto-întunecare asigură permanent protecție UV/IR, inclusiv în starea deschisă, și trece de la starea deschisă la starea întunecată în momentul aprinderii arcului, nu invers. Diferența de preț dintre o sticlă de protecție și o casetă cu auto-întunecare este de zeci de ori, iar cantitatea totală este de 200 buc. Vă rugăm să precizați: Se solicită sticle (plăci) de protecție transparente de 1,4 mm sau casete cu auto-întunecare (ADF)? Dacă se solicită casete ADF: gradul de întunecare (DIN, fix sau reglabil, ex. 9–13), tipul de alimentare (solară/baterie) și clasa optică solicitată. Pentru ce măști de sudură (marcă, model) sunt destinate, pentru a asigura compatibilitatea dimensională? Confirmați că denumirea „TISS” este orientativă și se acceptă produse echivalente de orice producător.
Confirmăm că denumirea „TISS” este orientativă și se acceptă produse echivalente de orice producător. Se solicită furnizarea de sticlă/filtru pasiv pentru mască de sudură, cu grosimea de 1,4 mm, fără senzori și fără sistem automat de întunecare.
2026-10-27T07:54:50Z → 2026-10-29T15:24:31Z
Denumirea poziției indică filtru de 110×90 mm, iar specificația tehnică indică dimensiunile filtrului de 107×51×2,9 mm. Acestea sunt două formate standard diferite, incompatibile între ele. Totodată, la poz. 22 și 23 se solicită filtre optice de schimb de 110×90 mm. Vă rugăm să confirmați că masca trebuie să fie compatibilă cu filtrul de 110×90 mm (conform denumirii poziției și poz. 22–23), cu filtru de protecție DIN 11 inclus.
Specificația tehnică pentru „Mască de sudor din plastic cu vizor/geam rabatabil, filtru 110x90mm” (poziția nr. 21 din Caietul de sarcini) se expune în redacție nouă, respectiv: „Material de acoperire polipropilenă. Filtru de protecție 10-11 DIN. Capac rabatabil, filtrul optic pliabil cu mânere oferă confort suplimentar. Poate fi ajustat pentru a se potrivi circumferinței capului folosind o curea și un mâner .Conceput pentru a proteja ochii și fața în timpul sudării. Protejează împotriva stropilor fini de obiecte solide cu o energie de impact de până la 45 m/s (F). Respectă standardele: EN175, EN169 și EN166.”
2026-10-27T08:15:26Z → 2026-10-29T15:34:28Z
Specificația tehnică prevede „elemente de ranforsare corespunzătoare nivelurilor III și II, conform specificației tehnice solicitate”. Standardul EN 388:2016+A1:2018 exprimă nivelurile de performanță prin cifre arabe pentru fiecare parametru (abraziune, tăiere, rupere, perforare), iar Caietul de sarcini nu conține o altă specificație la care face trimitere această cerință. Vă rugăm să precizați ce înseamnă „nivelurile III și II” și pentru care parametri EN 388 se aplică (ex. abraziune min. nivel 3, rupere min. nivel 2)? Se acceptă mănuși cu palma din piele naturală bovină sau caprină, de culoare albă?
Se confirmă că, pentru mănușile de protecție combinate, tip lăcătuș, se acceptă un nivel minim de performanță 2 atât pentru rezistența la abraziune, cât și pentru rezistența la rupere, în conformitate cu standardul EN 388:2016+A1:2018. Totodată, se acceptă mănuși cu palma confecționată din piele naturală de bovină sau caprină, inclusiv de culoare albă.
2026-10-27T07:57:14Z → 2026-10-29T15:25:20Z
Caietul de sarcini solicită conformitate cu EN 342 „class 3, WP class 2", dar nu indică compoziția țesăturii exterioare, tipul și gramajul izolației termice sau culoarea. Vă rugăm să precizați: „class 3" se referă la clasa de permeabilitate la aer AP 3 conform EN 342:2017? Acceptați geci certificate EN 342 cu clasele AP și WP declarate de producător, fără clasă minimă impusă, sau clasele AP 3 și WP 2 sunt obligatorii? Care este culoarea solicitată (imaginea indică albastru)? Ce valoare minimă a izolației termice (Icler) sau ce temperatură minimă de utilizare este necesară?
Certificarea conform EN 342:2017 este obligatorie. Clasele de performanță minime sunt AP 2, WP 2. Culoarea solicitată este una închisă, de exemplu negru, bleumarin sau gri închis. Valoarea minimă pentru izolarea termică este de ≥ 0.310 m²·K/W.
2026-10-27T07:37:48Z → 2026-10-30T07:44:20Z
În răspunsul din 29.10.2026 ați confirmat că pentru poz. 1, 2, 3, 4, 6 și 7 cerința privind EN ISO 20471 se referă exclusiv la benzile reflectorizante cu lățimea de 50 mm și nu se solicită certificarea articolelor de îmbrăcăminte în ansamblu conform acestui standard. În răspunsul din 30.10.2026 la solicitarea unui alt operator economic, pentru poz. 1 se indică: „Clasa de vizibilitate necesară este EN ISO 20471 clasa 1“. Aceste răspunsuri se contrazic. Clasa de vizibilitate conform EN ISO 20471 se atribuie exclusiv articolului de îmbrăcăminte în ansamblu, nu benzii reflectorizante. Pentru clasa 1, standardul impune una dintre următoarele condiții: – material de fond fluorescent (galben, oranj sau roșu) cu suprafața de cel puțin 0,14 m² și material retroreflectorizant cu suprafața de cel puțin 0,10 m²; – sau material cu performanțe combinate (simultan fluorescent și retroreflectorizant) cu suprafața de cel puțin 0,20 m². Jacheta descrisă la poz. 1 și prezentată în imaginea din Caietul de sarcini este de culoare albastră, din denim (98% bumbac, 2% elastan), cu bandă reflectorizantă obișnuită de 50 mm pe piept și spate. Ea nu are material de fond fluorescent și, prin urmare, nu poate fi certificată conform EN ISO 20471 clasa 1. Pentru aceasta ar fi necesară confecționarea unui alt produs (cu inserții fluorescente sau cu o suprafață mare de bandă cu performanțe combinate) și certificarea acestuia de către un organism notificat, ceea ce nu corespunde descrierii poz. 1. Vă rugăm să confirmați că pentru poz. 1 rămâne valabil răspunsul din 29.10.2026, și anume că cerința EN ISO 20471 se referă exclusiv la banda reflectorizantă cu lățimea de 50 mm (confirmată prin certificatul sau declarația producătorului benzii), iar certificarea jachetei în ansamblu conform EN ISO 20471 clasa 1 nu este solicitată.
Cerința EN ISO 20471 se referă exclusiv la banda reflectorizantă cu lățimea de 50 mm (confirmată prin certificatul sau declarația producătorului benzii), iar certificarea jachetei în ansamblu conform EN ISO 20471 clasa 1 nu este solicitată.
2026-10-30T09:29:24Z → 2026-10-30T13:01:08Z
Ce formă a semi-măștii este solicitată: semi-mască preformată (în formă de cupă) sau semi-mască pliabilă (pliere orizontală/verticală)? Se acceptă oricare dintre ele? Specificația tehnică indică „acoperă integral fața”. Semi-măștile filtrante conform EN 149 acoperă nasul, gura și bărbia, nu întreaga față. Confirmați că se solicită o semi-mască filtrantă clasică (nas, gură, bărbie)? Este obligatorie fixarea cu curele elastice reglabile (cu cataramă), sau se acceptă și curele elastice fixe pe cap (fără reglaj)? Se solicită semi-măști de unică folosință (marcaj NR) sau reutilizabile (marcaj R)?
Se confirmă că pentru poziția 15 se solicită semi-mască de protecție respiratorie FFP3, conform standardului EN 149, de unică folosință (marcaj NR), de tip clasic, care acoperă nasul, gura și bărbia. Se acceptă orice formă sau model de semi-mască (preformată, în formă de cupă, sau pliabilă, cu pliere orizontală ori verticală). Se acceptă atât fixarea cu curele elastice reglabile, cât și fixarea cu curele elastice fixe pe cap, fără reglaj.
2026-10-27T08:18:15Z → 2026-10-29T15:35:39Z
Caietul de sarcini solicită combinezon conform EN 14605 Tip 3, confecționat din „material respirabil”. Conform EN 14605, Tip 3 înseamnă protecție etanșă la jet de lichid chimic sub presiune. Pentru a îndeplini această cerință, combinezoanele Tip 3 sunt confecționate din materiale laminate sau cu peliculă polimerică, care sunt practic nerespirabile. Materialele respirabile (microporoase, tip SMS sau polietilenă nețesută) îndeplinesc de regulă cerințele Tip 4 (EN 14605, etanșeitate la pulverizare), Tip 5 (EN ISO 13982-1, particule solide) și Tip 6 (EN 13034, stropiri ușoare de lichid). Ele nu îndeplinesc cerința Tip 3. Totodată, pentru combinezoanele Tip 3 producătorul indică rezistența la permeație pentru fiecare substanță chimică în parte, astfel că alegerea modelului depinde de substanțele cu care lucrează angajații. Prețul unui combinezon Tip 3 este de câteva ori mai mare decât al unui combinezon Tip 4/5/6. Vă rugăm să precizați: Care cerință este prioritară: protecția Tip 3 sau materialul respirabil? Dacă este obligatoriu Tip 3: cu ce substanțe chimice (denumire, concentrație) lucrează angajații? Dacă riscul este de stropiri sau pulverizări, nu de jet sub presiune: acceptați combinezoane respirabile certificate Tip 4/5/6 sau Tip 5/6?
Vă mulțumim pentru adresare. Vă comunicăm că specificația tehnică aferentă bunului „Combinezon de protecție împotriva reacțiilor chimice, cu glugă, de unică folosință s-au reutilizabil” se modifică în partea ce ține de tip. Astfel, mențiunea „tip 3” se înlocuiește cu „tip 5/6”, combinezonul fiind rezistent la praf și stropi, cu elastic la glugă, manșete și glezne.
2026-10-27T07:44:30Z → 2026-10-29T15:19:05Z
Vă rugăm să precizați: Specificația tehnică indică materialul „cauciuc” și, totodată, construcție turnată dintr-o singură piesă, caracteristică cizmelor din PVC. Cauciucul natural nu este rezistent la uleiuri. Acceptați cizme turnate din PVC sau PVC/nitril, rezistente la uleiuri și substanțe chimice? Imaginea prezintă cizme cu manșetă textilă la carâmb, specifică modelelor izolate termic (cu ciorap/căptușeală detașabilă), iar specificația tehnică nu menționează izolația. Se solicită cizme izolate termic sau neizolate?
Se acceptă doar cizme din cauciuc, fără izolație termică, prevăzute cu talpă antiderapantă și impermeabile, care să asigure protecția picioarelor împotriva umezelii și pătrunderii apei.
2026-10-27T08:09:42Z → 2026-10-29T15:29:14Z
Specificația tehnică solicită categoria de protecție S3 conform EN ISO 20345:2022 și, totodată, protecție „împotriva loviturilor, tăierii, arsurilor, perforării și altor riscuri specifice activităților de lăcătușerie și sudură”. Vă rugăm să confirmați că cerința S3 este într-adevăr necesară și corespunde riscurilor descrise. Conform EN ISO 20345:2022, categoriile de bază înseamnă: – SB – bombeu de protecție 200 J; – S1 – SB + călcâi închis, proprietăți antistatice, absorbția energiei în zona călcâiului; – S2 – S1 + rezistența fețelor la pătrunderea și absorbția apei; – S3 – S2 + rezistență la perforare a tălpii + talpă cu profil (crampoane). Prin urmare, S3 înseamnă în principal impermeabilitatea fețelor și protecția la perforare. Categoria S3 nu include: – rezistența tălpii la contact cu suprafețe fierbinți (marcaj suplimentar HRO, 300 °C); – protecția împotriva tăierii fețelor (marcaj suplimentar CR); – protecția specifică sudurii (stropi de metal topit, scântei) – standard separat EN ISO 20349-1. Totodată, conform informațiilor disponibile, modelul indicat ca referință (BC 405M) nu este certificat în categoria S3. Vă rugăm să precizați: Pentru ce lucrări vor fi utilizate cizmele: lăcătușerie, sudură sau ambele? Lucrează angajații în medii umede, unde este necesară impermeabilitatea fețelor (S2/S3)? Este obligatorie categoria S3 sau se acceptă S1P (bombeu + protecție la perforare, fără impermeabilitatea fețelor), cum este modelul de referință? Dacă cizmele sunt destinate sudurii, sunt necesare marcajele suplimentare HRO și/sau conformitatea cu EN ISO 20349-1?
Se confirmă că încălțămintea este destinată exclusiv lucrărilor de lăcătușerie, prin urmare cerințele specifice sudurii, inclusiv protecția împotriva stropilor de metal topit, nu sunt obligatorii. Se acceptă încălțămintea de protecție din piele, tip BC 405M.
2026-10-27T08:11:40Z → 2026-10-29T15:29:56Z
3. Poz. 5 (Geaca de iarnă „camuflaj”) Caietul de sarcini prevede țesătură exterioară din bumbac 100% (tip Doc) sau policoton cu impregnare hidrofobă și, totodată, conformitate cu EN 342 „class 3, WP class 2". Conform EN 342:2017, clasa WP 2 (≥13 000 Pa) și clasa AP 3 (permeabilitate la aer ≤5 mm/s) se obțin doar cu țesături cu peliculă PU sau membrană. Aceste clase nu pot fi atinse de țesătura din bumbac sau policoton cu impregnare hidrofobă. Vă rugăm să precizați: „class 3" se referă la clasa de permeabilitate la aer AP 3? Care cerință este prioritară: compoziția țesăturii sau clasele EN 342? Acceptați geci confecționate conform descrierii tehnice (țesătură, vatelină dublă, guler cu blană artificială, camuflaj digital kaki), fără certificare EN 342 ?
Bună ziua, Certificarea conform EN 342:2017 rămâne obligatorie, clasele de protecție pot varia în funcție de caracteristicile materialelor utilizate și de soluția constructivă a produsului.
2026-10-27T07:36:08Z → 2026-10-30T07:43:12Z
În răspunsul din 30.10.2026 ați indicat că certificarea conform EN 342:2017 rămâne obligatorie, iar clasele de protecție pot varia în funcție de materialele utilizate și de soluția constructivă a produsului. Vă aducem la cunoștință următoarele. 1. Produsul descris este o geacă de iarnă fabricată conform standardelor GOST. Descrierea tehnică a poz. 5 corespunde gecii de iarnă clasice, fabricate conform standardelor GOST: – țesătură exterioară de tip doc din bumbac 100% sau policoton cu impregnare hidrofobă; – strat dublu de vatelină sintetică (sintepon) sau vatelină de bumbac cusută; – guler înalt cu blană artificială; – confort termic „până la -20°C“. Astfel de geci se fabrică în Republica Moldova și în statele CSI și se certifică conform standardelor GOST. Ele nu se certifică conform EN 342, deoarece aceasta presupune examinarea UE de tip de către un organism notificat, inclusiv încercarea izolației termice pe manechin termic. Producătorii acestui tip de produs nu efectuează această procedură. Pe piață nu există produse cu caracteristicile descrise și certificat EN 342. 2. Indicatorul „până la -20°C“ nu aparține standardului EN 342. EN 342 nu indică temperatura până la care produsul asigură protecție. Izolația termică se exprimă prin indicatorul Icler (izolația termică de bază rezultantă, m²·K/W), măsurat pe manechin termic. Temperatura de utilizare depinde de valoarea Icler, de nivelul de activitate fizică, de viteza vântului și de durata expunerii la frig. Prin urmare, cerința „până la -20°C“ și cerința EN 342 provin din sisteme de standardizare diferite și nu pot fi verificate împreună. 3. Cerința contravine principiului asigurării concurenței. Lotul indivizibil (pct. 26 lit. b) din Anunț) și o cerință pe care niciun produs de acest tip existent pe piață nu o îndeplinește pun ofertanții în situația de a nu depune oferta pentru întregul lot sau de a declara o conformitate inexistentă. Vă rugăm să precizați: Acceptați geci de iarnă confecționate strict conform descrierii tehnice (bumbac/policoton, vatelină sintetică, guler cu blană artificială, camuflaj digital kaki), fără standardul EN 342? Dacă certificarea EN 342 este obligatorie: confirmați că se acceptă geci de culoare camuflaj, cu certificat valabil conform EN 342:2017, cu materiale și soluție constructivă diferite de cele din descriere (de ex. țesătură exterioară din poliester sau amestec, altă izolație termică, guler fără blană)? Dacă certificarea EN 342 este obligatorie: ce valoare minimă a indicatorului Icler se solicită în locul indicatorului „până la -20°C“?
Acceptăm geci confecționate conform descrierii tehnice (țesătură, vatelină dublă, guler cu blană artificială, camuflaj digital kaki), fără certificare EN 342.
2026-10-30T08:58:44Z → 2026-10-30T13:00:26Z
Specificația tehnică prevede „conformitate cu EN ISO 20345:2022 sau cu ediția aplicabilă și echivalentă a standardului, categoria 3". Standardul EN ISO 20345:2022 nu prevede „categoria 3", ci categoriile de bază SB, S1, S2, S3 (S4, S5 pentru încălțăminte din polimeri). Vă rugăm să precizați: „Categoria 3" înseamnă categoria de protecție S3 conform EN ISO 20345:2022 (bombeu 200 J, antistatic, absorbția energiei la călcâi, fețe rezistente la apă, protecție la perforare, talpă cu profil)? Cerința „talpă cu rezistență la căldură și la contactul cu suprafețe fierbinți” înseamnă marcajul suplimentar HRO (300 °C) conform EN ISO 20345:2022? Cerința „protecție împotriva scânteilor, flăcărilor și stropilor de metal topit, corespunzătoare utilizării la operațiuni de sudură” nu este acoperită de EN ISO 20345, ci de standardul EN ISO 20349-1 (încălțăminte pentru sudură, marcaj WG). Este obligatorie conformitatea cu EN ISO 20349-1 sau este suficient S3 HRO conform EN ISO 20345:2022?
Se confirmă conformitatea bocancilor pentru tăietori cu gaze cu standardul EN ISO 20349-2, aplicabil încălțămintei de protecție împotriva riscurilor termice specifice sudării și proceselor conexe.
2026-10-27T08:12:58Z → 2026-10-29T15:30:46Z
Standardul EN 166:2001 și standardele conexe EN 169, EN 170, EN 172 și EN 379 au fost înlocuite de seria EN ISO 16321 (EN ISO 16321-1:2022 – cerințe generale, EN ISO 16321-2 – protecția la sudură). Produsele certificate conform EN 166 până la încheierea perioadei de tranziție pot fi comercializate în continuare până la expirarea certificatului, dar produsele noi sunt certificate exclusiv conform EN ISO 16321. La poz. 19 și 20 Caietul de sarcini solicită EN ISO 16321-1. La poz. 18, 21, 24, 25 și 26 solicită standardele înlocuite EN 166, EN 169 și EN 379. Vă rugăm să confirmați că pentru toate pozițiile de mai sus se acceptă, la alegerea ofertantului: a) produse certificate conform EN ISO 16321-1 / EN ISO 16321-2; sau b) produse certificate conform EN 166 / EN 169 / EN 175 / EN 379, cu certificat valabil la data depunerii ofertei.
Confirmăm că se acceptă, la alegerea ofertantului, una dintre următoarele variante: a) produse certificate conform standardelor EN ISO 16321-1 și/sau EN ISO 16321-2; sau b) produse certificate conform standardelor EN 166, EN 169, EN 175 și/sau EN 379, cu condiția ca certificatele aferente să fie valabile la data depunerii ofertei.
2026-10-27T07:51:45Z → 2026-10-29T15:23:26Z
Solicităm excluderea cerinței de conformitate cu EN 388 și EN 407 pentru această poziție, din următoarele motive: Produsul descris nu se fabrică conform standardelor EN. Mănușile cu un deget din bumbac cu palma din prelată sunt un produs tradițional, fabricat conform standardelor GOST de producători din Republica Moldova, Ucraina și alte state CSI. Producătorii europeni nu fabrică și nu certifică acest tip de produs. Pe piața Uniunii Europene nu există mănuși cu un deget din prelată certificate conform EN 388 și EN 407. Materialul descris este incompatibil cu EN 407. EN 407 este standardul pentru mănuși de protecție împotriva riscurilor termice (căldură și/sau foc). Bumbacul și prelata netratate ignifug sunt materiale inflamabile, care nu asigură protecție împotriva flăcării și căldurii. Atribuirea standardului EN 407 unui astfel de produs ar induce în eroare utilizatorul cu privire la nivelul real de protecție. Cerința nu poate fi verificată. Caietul de sarcini nu indică niciun nivel minim de performanță EN 388 sau EN 407. Prin urmare, nu este clar ce anume trebuie să demonstreze ofertantul. Cerința restricționează concurența. Menținerea unei cerințe pe care niciun produs de acest tip existent pe piață nu o poate îndeplini contravine principiilor tratamentului egal, nediscriminării și asigurării concurenței prevăzute de Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice. Ea pune ofertanții în situația fie de a fi descalificați, fie de a declara o conformitate inexistentă. Deoarece oferta parțială nu este admisă (pct. 26 lit. b) din Anunț), această singură cerință poate face imposibilă depunerea unei oferte conforme pentru întregul lot. Vă rugăm să confirmați că pentru poz. 36 se acceptă mănuși cu un deget confecționate conform descrierii tehnice (bumbac, densitate 220–240 g/m², palma din prelată, cusături cu ață dublă), fără cerința de conformitate cu standardele EN 388 și EN 407.
Se acceptă mănuși cu un singur deget, confecționate în conformitate cu descrierea tehnică solicitată, respectiv din bumbac cu densitatea de 220–240 g/m², cu palma din prelată și cusături realizate cu ață dublă, fără a fi obligatorie conformitatea cu standardele EN 388 și EN 407.
2026-10-27T08:06:20Z → 2026-10-29T15:28:03Z
Specificația tehnică solicită mănuși clasa 3 conform IEC 60903 (Ulucru 26,5 kV), dar indică tensiunea de încercare „Utest=6,0kV”. Aceste cerințe provin din două sisteme de standardizare diferite și nu sunt compatibile. Standardele GOST. Mănușile dielectrice fabricate conform GOST (tip „Эв") nu se împart în clase de tensiune. Ele sunt încercate la tensiunea de 6 kV și, conform regulilor de exploatare a instalațiilor electrice, se utilizează: – ca mijloc de protecție de bază în instalațiile electrice de până la 1 000 V; – ca mijloc de protecție suplimentar (împreună cu prăjini izolante, clești etc.) în instalațiile electrice de peste 1 000 V. Standardul european IEC/EN 60903. Mănușile se împart în clase după tensiunea maximă de lucru (c.a.), fiecare clasă fiind destinată utilizării ca mijloc de protecție de bază la tensiunea respectivă: – clasa 00: până la 500 V (încercare 2,5 kV); – clasa 0: până la 1 000 V (încercare 5 kV) – tablouri, rețele 0,4 kV, motoare și echipamente de joasă tensiune; – clasa 1: până la 7,5 kV (încercare 10 kV); – clasa 2: până la 17 kV (încercare 20 kV); – clasa 3: până la 26,5 kV (încercare 30 kV) – lucrări sub tensiune la linii și echipamente de medie tensiune; – clasa 4: până la 36 kV (încercare 40 kV). Prin urmare, tensiunea de încercare de 6 kV indicată în Caietul de sarcini corespunde mănușilor GOST tip „Эв". Echivalentul cel mai apropiat conform IEC/EN 60903 este clasa 0 (pentru lucrări de până la 1 000 V) sau clasa 1 (pentru utilizare în instalații de peste 1 000 V), nu clasa 3. Clasa 3 este destinată lucrărilor sub tensiune la 26,5 kV, iar prețul ei pe piața europeană este de aproximativ 3 ori mai mare (circa 150–185 EUR/pereche, față de 50–60 EUR/pereche pentru clasa 0). Vă rugăm să precizați: La ce tensiune vor fi utilizate mănușile și în ce mod: ca mijloc de protecție de bază sau suplimentar? Dacă mănușile înlocuiesc mănușile GOST tip „Эв" utilizate anterior, acceptați mănuși clasa 0 sau clasa 1 conform IEC/EN 60903, în funcție de tensiunea indicată la pct. 1? Dacă este necesară clasa 3, confirmați că tensiunea de încercare este de 30 kV conform IEC/EN 60903, nu de 6 kV?
Se acceptă mănuși dielectrice de clasa 2, conform standardului IEC 60903, pentru tensiuni de utilizare de până la 17 kV, cu tensiunea de încercare de 20 kV.
2026-10-27T08:00:53Z → 2026-10-29T15:26:09Z
Caietul de sarcini solicită conformitate cu standardul EN 471 clasa 2. Standardul EN 471 a fost anulat în anul 2013 și înlocuit cu standardul EN ISO 20471 „Îmbrăcăminte de semnalizare de înaltă vizibilitate”. Producătorii certifică în prezent vestele reflectorizante exclusiv conform EN ISO 20471, iar certificatele conform EN 471 nu mai sunt emise. Totodată, denumirea poziției indică „galben/oranj”, iar specificația tehnică indică doar culoarea „galben”. Vă rugăm să precizați: Confirmați că acceptați veste certificate conform EN ISO 20471 clasa 2? Care este culoarea solicitată: doar galben sau se acceptă și oranj? Toate vestele vor fi de aceeași culoare?
Culoarea vestelor reflectorizante trebuie să fie galben-verzui sau galben fluorescent, EN ISO 20471 clasa 2. Menținea „oranj” din denumirea bunului indicat la poziția nr. 14 reprezintă o eroare. Rugăm să nu fie luată în considerare. Toate vestele furnizate vor fi de o singură culoare.
2026-10-27T07:45:19Z → 2026-10-29T15:22:33Z
Se solicită bocanci izolați termic (căptușeală de blană naturală/artificială sau izolație termică, pentru sezonul rece) sau bocanci fără izolație (sezon cald / demisezon)? Specificația tehnică nu conține cerințe privind izolația. Dacă este necesară izolația, este obligatoriu marcajul suplimentar CI (izolare împotriva frigului) conform EN ISO 20345:2022? Imaginea prezintă bocanci cu fețe combinate (piele întoarsă/nubuc și inserții textile), iar specificația tehnică solicită fețe din piele naturală bovină impermeabilizată. Confirmați că se solicită fețe integral din piele naturală bovină, conform textului specificației tehnice?
Se confirmă că se solicită bocanci confecționați din piele naturală bovină, conform parametrilor tehnici prevăzuți în caietul de sarcini, fără izolație termică, destinați utilizării în sezonul de vară și în perioadele de tranziție (demisezon).
2026-10-27T08:14:19Z → 2026-10-29T15:31:14Z
Solicitare de clarificare privind specificațiile tehnice – „Jachetă de lucru cu logo” Vă rugăm să clarificați dacă cerința privind compoziția materialului pentru produsul „Jachetă de lucru cu logo” (98% bumbac și 2% spandex) reprezintă o cerință strictă a caietului de sarcini sau dacă se acceptă un material cu o compoziție similară ori alternativă. În cazul în care se acceptă o compoziție alternativă, vă rugăm să precizați ce alte compoziții ale materialului sunt acceptabile. Totodată, având în vedere că standardul EN ISO 20471 se referă la îmbrăcămintea de înaltă vizibilitate, vă rugăm să clarificați dacă acest standard este obligatoriu pentru jacheta solicitată și, în caz afirmativ, ce clasă de vizibilitate este necesară. Vă mulțumim pentru clarificare.
Se acceptă țesătură denim stretch, cu o compoziție de 98% bumbac și 2% elastan, precum și alte variante similare sau o poziție alternativă. Clasa de vizibilitate necesară este EN ISO 20471 clasa 1. Orice propunere tehnică similară sau alternativă, care nu a fost supusă consultării și agreării prealabile cu entitatea contractantă și care se abate de la cerințele specificației tehnice inițiale din Caietul de sarcini, precum și de la varianta tehnică acceptată în cadrul clarificărilor, va fi considerată neconformă.
2026-10-27T09:12:53Z → 2026-10-30T08:37:37Z
Tricoul polo din bumbac 100% cu imprimeu camuflaj digital kaki nu este un produs standard pe piață, iar imaginea din Caietul de sarcini arată un tricou de culoare uni. Acceptați culoarea kaki uni? Pct. 5.2 din Caietul de sarcini prevede logo pe spate (280×190 mm) pentru „tricou”. Se aplică acest logo la poz. 8 sau doar inscripția „PAZĂ CET-Nord” pe piept stânga?
Bună ziua, Acceptam model monocrom (uni) de culoare kaki și doar inscripția „PAZĂ CET-Nord” pe piept stânga. Specificația tehnică „Camuflaj digital kaki” se exclude definitiv.
2026-10-27T07:39:09Z → 2026-10-29T15:10:22Z
Specificația tehnică indică utilizarea mănușilor în contact cu substanțe chimice lichide, uleiuri, detergenți, microorganisme, mortare, vopsele și lacuri, dar nu indică niciun standard de protecție. Aceste cerințe corespund unor categorii de produse diferite, cu prețuri care diferă de câteva ori: – mănuși de uz general / menajere din latex (EIP categoria I, EN ISO 21420): protecție doar împotriva detergenților slabi și murdăriei, fără protecție certificată împotriva substanțelor chimice și microorganismelor; – mănuși de protecție chimică (EIP categoria III, EN ISO 374-1 tip A, B sau C, pentru substanțe chimice concrete) și împotriva microorganismelor (EN ISO 374-5). Totodată, latexul natural nu este rezistent la uleiuri și produse petroliere: în contact cu acestea se umflă și se degradează. Pentru uleiuri se utilizează mănuși din nitril sau neopren. Imaginea din Caietul de sarcini corespunde mănușilor din latex de tip КЩС (rezistente la acizi și baze), fabricate conform standardelor GOST. Vă rugăm să precizați: Se solicită mănuși de uz general din latex sau mănuși de protecție chimică certificate EN ISO 374-1 / EN ISO 374-5? Dacă sunt necesare cele chimice: cu ce substanțe concrete (denumire, concentrație) lucrează angajații și ce tip (A, B sau C)? Dacă mănușile sunt destinate și lucrului cu uleiuri, acceptați mănuși din nitril, neopren sau latex/neopren de aceeași lungime?
Se acceptă mănuși din latex pentru uz general/menajer, încadrate în categoria I a echipamentelor individuale de protecție (EIP), conforme cu standardul EN ISO 21420, destinate protecției împotriva detergenților slabi și a murdăriei, fără a asigura protecție certificată împotriva substanțelor chimice și a microorganismelor.
2026-10-27T08:08:39Z → 2026-10-29T15:28:48Z
Standardul EN ISO 20471 se aplică îmbrăcămintei de semnalizare de înaltă vizibilitate. Pentru certificarea unui articol conform acestui standard este necesar material de fond fluorescent (galben, oranj sau roșu) cu suprafață minimă stabilită, cerință pe care articolele de culori închise solicitate (albastru, verde, camuflaj) nu o pot îndeplini. Confirmați că cerința „conform EN ISO 20471" se referă exclusiv la banda reflectorizantă de 50 mm, care trebuie să corespundă cerințelor de retroreflexie ale standardului EN ISO 20471 (confirmat prin certificatul/declarația producătorului benzii), și nu la certificarea articolului de îmbrăcăminte în ansamblu?
Se confirmă că, pentru pozițiile 1, 2, 3, 4, 6 și 7, cerința privind conformitatea cu standardul EN ISO 20471 se referă exclusiv la benzile reflectorizante cu lățimea de 50 mm, care trebuie să respecte cerințele aplicabile ale standardului privind retroreflexia. Nu se solicită certificarea articolelor de îmbrăcăminte în ansamblu conform acestui standard.
2026-10-27T09:25:11Z → 2026-10-29T15:35:13Z
Vă solicităm respectuos să reexaminați și să modificați caietul de sarcini, prin eliminarea cerinței privind conformitatea cu standardul EN ISO 20471. Atragem atenția asupra faptului că standardul EN ISO 20471 se referă la îmbrăcămintea de înaltă vizibilitate (îmbrăcăminte de semnalizare), destinată în special persoanelor care desfășoară activități în condiții de risc sporit, cum ar fi lucrătorii din domeniul construcției și întreținerii drumurilor. Acest tip de îmbrăcăminte este realizat, de regulă, din materiale fluorescente în culori de semnalizare, precum portocaliu și galben-verzui. Întrucât, în cazul de față, cerința vizează exclusiv benzile reflectorizante cu lățimea de 50 mm, considerăm oportună specificarea directă în caietul de sarcini a caracteristicilor tehnice solicitate pentru materialele retroreflectorizante, fără a face trimitere la standardul EN ISO 20471 în ansamblu.
Vă informăm că cerința privind conformitatea cu standardul EN ISO 20471, prevăzută în caietul de sarcini, se referă strict la benzile reflectorizante cu lățimea de 50 mm și la caracteristicile tehnice ale acestora, nu la întregul echipament. Menționăm că această cerință a fost inclusă în scopul asigurării proprietăților de retroreflexie și a nivelului de vizibilitate corespunzător materialelor utilizate, fără a impune conformitatea întregului echipament cu standardul menționat. Prin urmare, cerința tehnică se menține în forma prevăzută în caietul de sarcini.
2026-10-30T08:48:21Z → 2026-10-30T09:21:53Z
Наблюдение начинается с первой сохранённой версии; предыдущая история недоступна. Изменения документов определяются по метаданным источника, а не по тексту файлов.
30.10.2026, 13:10:08
30.10.2026, 09:30:26
30.10.2026, 09:25:16
30.10.2026, 09:00:26
30.10.2026, 08:50:25
30.10.2026, 08:40:17
30.10.2026, 08:05:28
30.10.2026, 07:50:31
29.10.2026, 21:46:51
Наблюдение начинается с первой сохранённой версии; предыдущая история недоступна.
CET-Nord · mun.Bălţi